When la țara was „Valentine’s day”

De îndată ce se încheia prima luna din an cu marile SALE-uri ale cooperativelor din sat, toți sătenii își focusau întreaga atenție pe cea mai importantă zi a lunii Februarie : Valentine’s Day.

Romantismul împânzea tot satul iar pentru o scurta perioada de timp părea ca tot ce conta pe lume era numai dragostea, fara excepții. Chiar și cei care isi trozneau cu regularitate nevestele, in perioada asta o făceau cu mai multă blândețe și delicatețe, iar înjurăturile erau formulate cu mult mai mult respect, de îți era mai mare dragul trecând pe lângă curțile lor sa ii auzi si sa ii vezi așa. Era minunat cum putea o sărbătoare sa scoată tot ce e mai bun din oameni.
Bunicii, deși se iubeau mult, nu erau mari fani ai acestei sărbători dar nu puteau fi mai prejos decât restul oamenilor așa ca se conformau obiceiurilor pentru a lasa nu lasa loc de interpretări. Bunica țesea din vreme cu migala „I LOVE YOU ILIE „pe o perna roșie pe care prefera sa o facă tot ea din materiale de calitate decât sa cumpere ca vecinele chinezării bune de molii.
#red#heart#pillow#homemade#inyourfacebitches#
Nici bunicul nu se lasa mai prejos, ii cumpara din timp flori bunicii și ii făcea ședința foto cu ele in toate pozițiile ca sa aibă bunica timp sa le editeze pana in data de paisprezece când urma sa le posteze. Cum florile se epuizau rapid in sat, nenorociții care se trezeau prea târziu erau nevoiți sa se întoarcă de la florărie doar cu o poza cu decorul floral rămas in magazin. Dar era oricum mai bine decât sa vina acasă cu nimic. Ar fi fost groaznic sa își lase nevestele fără material de postat la care sa scrie „Tnks bby”.
Sigur ca și atunci pe tejgheaua de la cooperativa trona borcanul cu inimi trase in teapa și oricât ai fi încercat sa te abții, trebuia sa ai una. Nimeni nu știa exact la ce folosesc și ce vor face cu ele dar erau un must have.
Apoi nicicand nu vedeai femeile mai aranjate ca in ziua ziua aceea. Nu era casa in care sa nu se epileze o mustață, sa nu se coloreze o unghie și sa nu se folosească spray. Totul satul era învăluit in aromele fine de Impuls și Obsesia.
In unele gospodarii atmosfera era atât de romantica încât chiar și in găleata cu lapte proaspăt muls se putea întrezări o inimioara din spuma iar ouăle găinilor aveau, ei bine forma ovala, dar dacă te uitai din anumite unghiuri puteai sa juri ca au forma de inima. Au existat chiar și cazuri in care oamenii au susținut ca balega vacilor a ieșit sau după caz s-a transformat la cădere in forma de inima. Dar nici nu era de mirare fiindcă vorba aceea: ” Dragostea adevarata, e in rahat câteodată”.
#heart#shaped#shit#inyourfacebitches#
Azi lucrurile astea nu mai sunt atât de surprinzătoare fiindcă la tot colțul găsești rahaturi in forma de inima.
Mai greu e cu gasitul dragostei adevărate.

PS. I love you.

When la țara was Christmas

Sa va spun cum era Crăciunul la țara. Tradiție pana in măduva oaselor. Toate se pregăteau din timp pentru ca sărbătorile sa fie de neuitat. Bunica nu se abatea de la tot ce însemna mâncare tradiționala: salata de rucola cu seminte de chia, crutoane și feta, crema de avocado cu gorgonzola sau pachetelele asiatice de primăvara erau doar câteva din multitudinea de preparate. Bunicul adesea spunea ca toate sunt prea bune, prea ca la țara. Dar apoi își amintea ca de fapt eram la țara.

Desigur ca și atunci se obișnuia sa se taie porcul dar bunicii nu doreau o carne grasa și nociva asa ca pe tot parcursul anului verificau colesterolul și trigliceridele porcului pentru ca bucatele sa nu necesite colebil sau fiobilin după consum. Imi amintesc ca uneori mai veneau vecinele care preparau și ele cârnați, caltaboș și toate cele și o întrebau pe bunica dacă nu are sa le împrumute niște E110 sau E356 căci li se mai întâmpla sa rămână fără ingredientele de baza exact in timpul preparării. Dar bunica nu ar fi folosit niciodată ingrediente nocive care sa te omoare in cinci ani ci numai din acelea de calitate care sa te omoare „decât” in zece, cinspe ani.
Ii admiram pe bunici pentru ca nu făceau excese ca și restul oamenilor iar când se apropia perioada sărbătorilor aveau grija inclusiv la lactate. De pilda, timp de șase săptămâni vaca intra pe regim de post ca laptele sa devină degresat. Dar nu pot sa va mint, mai aveam totuși încă o vaca care ținea post doar miercurea și vinerea pentru ca laptele sa fie semidegresat. Nu putea bunica sa nege ca era mult mai potrivit pentru prăjituri. Ah, prăjiturile…Toată casa mirosea a lămâi, portocale și scortisoara. Bine, in mare parte de la aparatul Glade din priza dar și prăjiturile miroseau bine. Erau aromate și dulci. Însă bunica nu folosea niciodată zahăr alb ca doar nu era ticnita, avea rezerve însemnate de ștevie și agave de la magazinul naturist. „Zaharul alb e pentru cei ce nu mai vor sa prindă Crăciunul următor” spunea ea. Cat despre cozonaci, bunica zicea ca le-a cam trecut vremea, ca sunt de cacao, de rahat, înțelegeți voi. Asa ca prefera sa facă panettone. In mare parte cam acelas lucru, doar ca suna mult mai bine iar faptul ca vecinele nu aveau habar ce înseamnă ii făcea Crăciunul si mai fericit.#best panetone# cozonac sucks# in your face bitches# .

In ceea ce privea programul la televizor se știa ca in familie aveam o tradiție. Cu toții ne uitam an de an la „Singur acasă”. Si bunicii crescuseră uitându-se la el impreuna cu părinții, la fel și bunicii lor și chiar și străbunicii. Practic era un obicei transmis din generație in generație. Când un film e atat de bun, faptul ca încă nu s-a făcut nu e o scuza sa nu te uiți la el.
Colindătorii  erau așteptați și ei cu mult drag însă de multe ori cu toată agitația dinaintea Sărbătorilor bunicii uitau sa schimbe bani mărunți ca sa le dea dar aveau mare noroc cu colindătorii care veneau cu POS-uri la ei asa ca puteau face liniștiti plata cu cardul.
Dar nu doar ei colindau, și noi iubeam tare mult sa stam seara și sa cântam împreuna colinde românești. Poate ca nu aveam voci extraordinare dar „Iț dă sizăn tu bi gioli” ne ieșea foarte bine.
Ce vremuri…va zic. Venea și Mosu, cum sa nu vina. Ne puneau bunicii sa comandam cadourile din timp, in mod coincidental de Black Friday si ajungeau fix de Crăciun.
In rest, multe poze cu cadourile primite, live-uri de la gura sobei, live-uri de la gura plină, ce sa mai…veselie și sărbătoare. Și bineînțeles sms-ul macheta trimis la toată lista din telefon in ziua de Ajun. Bunicii țineau mult sa le uram robotic tuturor cunoscuților sărbători fericite.
PS. Dar nu mai fericite ca ale noastre.
#ourChristmas is the best# in your face bitches#.

When la țara – part 2

Nu ai cum sa stai la țara si sa nu ai animale. Desigur ca si bunicii aveau. O grămada. Era mereu ceva de facut si totul te ținea in priza. Cu toții le iubeam si le tratam ca si cum erau membri ai familiei.
Bunicul intra seara cu găleata in grajd, echipat cu cizme de guma, sort si ochelarii Ray Ban pe nas. Nu înțelegeam de ce trebuie sa ii poarte înăuntru dar imi explica ca are si vaca pretențiile ei si ca ar exista riscul ca ea sa nu accepte sa fie de atinsa de un țaran daca ar stii. Multe vaci fac fițe cand sunt atinse de țărani. Uita ca sunt vaci.
Vaca statea cuminte cat era mulsa. Mare noroc aveam ca bunicul ii punea un film pe tableta si astfel stătea liniștita. Altminteri ar fi fost un dezastru. Un episod din Game of Thrones si o găleata de lapte. Asta era înțelegerea. De multe ori se ingrijora bunicul si se întreba ce avea sa faca cand se va termina serialul. Regreta cumplit ca nu a obișnuit-o de la bun început cu Tânăr si neliniștit.
#supercow# #greatUjer# plenty milk#Gameofthrones# #inyourfacebitches#
Cu caii nu aveam probleme in general. Paco si Rabbane. Doar uneori ii mai dădeau de munca bunicului. Făceau one million de rahati. Dura ceva pana curata grajdul dar era si vina bunicii pana la urma. Toate resturile de icre negre, creveți si sushi le erau pasate.
Pisicile nu primeau niciodată resturi fiindca bunicii erau niste oameni deschiși la minte si fiind conștienți de independența pisicilor s-au hotărât intr-o zi:
„-Mai Ilie, ce s-ar întâmpla daca le-am da bani mâțelor?
Si bunicul a răspuns:
-Pisicuțele ar cumpara Whiskas.”
Si asa a rămas. Ulterior au si folosit in reclama vorba bunicului.
Om mare, vorbe mari. Dar nici câinele nu era neglijat. Toți câinii din sat aveau ciulini in coada. Numai al nostru avea de firma. Cultivasera bunicii in grădina câțiva de calitate superioară fiindca s-au gândit ca daca tot se prind de câine macar sa fie ce trebuie. Lacoaste. Si la coaste se mai prindeau ciulinii.
#bestciulini#incoada#lacoaste#premiumdog#inyourfacebitches#
Mai aveam si găini. Dar nu prea ne dădeau de lucru fiindca erau foarte inteligente. Știau sa faca oua cu tot cu cofrag si își scriau singure data expirării pe ele. Nemaipomenite! Nu se mai găsește soiul ala in zilele noastre.
Si oițele erau frumoase. Aveau blana de nurca. Tot ce era mai bun si pentru ele…Fiind prea comuna blana de oaie la oaie, le-au cumparat de nurca. Si bine-au facut! Pana la urma nu haina face pe om. Ci Blana.

Tare frumoase erau toate in curte cand stau si imi amintesc asa. Totul era atat de organizat si de bine pus la punct ca munca era o adevarata placere. Făcuse bunicul si un sistem de pontaj la intrarea in curte pentru vaci si oi. Erau singurele din turme cu legitimații. Bunicilor li se părea abominabil sa le vopsească portocaliu in cap cum procedau restul sătenilor asa ca au preferat sa le dea legitimații si sa le ponteze ca in corporații.
Uneori cand avea timp le mai ducea vara si in Teambuilding. Si le organiza bunicul si Christmas Party in grajd de Sărbători. Cu multă iarba :).
Multă veselie si voie buna a fost la noi.
Azi curtea e goală. Toate animalele s-au mutat la oraș.

Once upon a time… la țara

Recent ne-am întors din concediu. Dar asta știți deja din articolul precedent. Ma gandeam zilele astea cu nostalgie ca pe vremuri nu petreceam o săptămana doua prin Grecia sau pe cine știe unde, ci trei luni la bunici la țara. Nici nu va puteți închipui cat de frumos era. Minunat!
Alte vremuri, viața simpla, bucurii din lucruri mărunte, oameni modești. Si munca. Plăcuta.
La câmp de multe ori se pleca la 5-6 dimineata, asa ca nu mai apucam sa luam micul dejun, dar in jurul orei 11 punea bunica de un brunch delicios in iarba. Bruschetele cu somon, capere si andive erau nelipsite. Bunicul primea intotdeauna si un pahar mare de frappe. Noi fiind copii aveam voie doar sa gustam. Dar avea bunica grija sa bem un fresh de portocale facut la storcatorul cu presare la rece.
Bunicul o complimenta mereu pentru bucatele gătite si pe buna dreptate. Avea el o vorba: „This is good shit, femeie!”.
Stand o zi întreaga la câmp, era si atunci ca si acum riscul sa rămâi fără baterie la iPhone asa ca bunicul avea intotdeauna in buzunar pe langa brișcă si bateria externa.
Bunica ținea mortiș sa pozeze brunch-ul si sa il posteze. Dar cine ar fi putut sa o condamne? Arata splendid!
Bunicul avea nevoie sa posteze mai mult din orgoliu. Ar fi fost un dezastru sa nu putem face cateva poze pe hotar, cum altfel ar fi știut tot satul ca ne culegem roadele? #hardwork#BigCucuruz# #inyourfacebitches#.
Aveam si vreo doi pruni langa cultura de porumb si bunicul ii scutura ca sa le putem aduna. Ne plăcea sa ne cățăram in ei sa culegem ce nu cădea si daca nu ajungeam la ele bunicul ne dădea mereu selfie stick-ul sa batem crengile.
Bunica își reaplica o data la doua ore loțiunea pentru protecție solară. SPF 50 pentru fata si 30 pentru corp. Dermato-cosmetice de la farmacia din sat. Intotdeauna puneau preț pe lucrurile de calitate. Niciodată nu si-ar fi luat de la cooperativa de pe raft. De multe ori cand ne era cald ne dădea cu apa termala pe fata sa ne răcorim. Era atat de bine!
Seara îmbarcam roadele in căruța si ne porneam spre casa. Bunicul ședea falnic in fata cu hățurile in mana si cu ochelarii Ray Ban pe nas. Era transpirat si obosit, dar inca arata bine in pantalonii mulati si suflecati la gambe.
Desigur dupa ce ajungeam acasa si ne spalam la lighean ne dădeam si cu loțiune calmanta cu Aloe Vera. Era crucial sa avem un bronz frumos si o piele hidratată corespunzător. Sezonul era lung si ne mai așteptau multe zile in soare.
Seara bunica pregătea un somon tradițional pe soba de lemne iar dupa cina stăteam cu toții si ne uitam la Sunset Beach, nu aveam cablu asa ca TVR era singurul canal. Dar se vedea al naibii de bine pe Led-ul Full HD cu diagonala de 49inchi. Nu se compara cu cel cu ecran curbat de acasa, dar la urma urmei eram la țara, ce pretenții puteam avea la vremea aceea…
Dupa serial ne amuzam uitându-ne la filmulețele de pe snapchat de la culesul porumbului si mai editam pozele care nu erau perfecte dar una peste alta eram extrem de multumiți. Ne simțeam pur si simplu blessed. #best team# loveourjob# #our cucuruz rocks# #in your face bitches#.
Mai erau si zile triste in care nu aveam net. Dar de cele mai multe ori descopeream ca nu aveam semnal din cauza ca bunica uita adesea ca routerul era pus in vitrina dulapului si tragea sticla glisantă.
Vremuri apuse…dar memorabile. Liniște si pace. Nu tu nebunia de acum. Nu mai stim sa trăim ca la țara. Dar ne iese din plin sa fim țărani.

„Holidei” road trip

Recent ne-am intors din concediu. Pentru a treia oara in Grecia dar pentru prima data cu autocarul. Nu ma intrebati de unde ideea asta cu autocarul dar a fost o chestie spontana. Poate mie una imi era dor sa simt emotiile excursiilor din copilarie si sa socializez off-line sau poate doar tanjeam sa ma lovesc cu capul de geam in timpul somnului si sa imi simt picioarele amortite. Cine mai stie de ce, dar ideea e ca am facut-o.

Una peste alta, nu a fost chiar atat de rau. Nu a fost nici chiar atat de  bine. Sa zicem ca doar a fost si atat. Am avut locuri bune, in fata oameni faini, in dreapta oameni faini. In spate, avem sa aflu din primele ore ale calatoriei ca lucrurile nu erau tocmai roz. Un semi cuplu statea in spatele nostru. Spun semi fiindca se vedea de la posta ca nu erau inca inchegati cum trebuie ci mai degraba in faza de tatonari. Omul a vorbit minim paispe ore fara oprire. Am banuit ca sunt la inceputul relatiei pentru ca  nimeni, dar absolut nimeni care se afla intr-o relatie de cativa ani nu mai vorbeste atat de mult. Mai asculti muzica, mai citesti, mai dormi, uneori nici nu vorbesti cu cel de langa tine, ii arunci o privire si aia e. Va intelegeti.

Asta era genul de om care spunea tot ce ii trece prin minte, ceea ce poate fi de-a dreptul dureros. Si ce spunea si cum spunea. Vorbea tare. Asa cum vorbesti cand esti la tine acasa. Sau intr-un bar in care se asculta muzica la maxim. Sau cand ai urechile infundate. Pe langa sonor, mai era o chestie: asemenea inflexiuni in  voce nu credeam  ca sunt posibile decat atunci cand lovesti intre picioare un barbat. Sau cand poarta lenjerie prea stramta. Nu cred ca era cazul. Desi dupa toate orele petrecute in autocar partea cu lovitul imi suradea al naibii de tare. Si de ce nu, mi-ar fi placut sa-l vad cum ii mai arde de vorba cu niste chiloti cu doua numere mai mici.

Pe tipa desi era clar ca o placea, aveam impresia ca o ia drept retardata. Altfel nu imi explic cum ar fi putut la fiecare secunda sa o intrebe daca a vazut te miri ce pe geam si daca stie ce inseamna. Cred ca erau intrebari retorice fiindca nu astepta nicioadata ca ea sa raspunda si incepea sa ii explice foarte elaborat chiar si cele mai banale lucruri (de pilda ce inseamna terasament sau drenaj). Majoritatea lucrurilor pe care le spunea erau pe jumatate adevarate. Stia el ceva, dar nu chiar. Un fel de fake google made in China.

Dupa o zi si aproape o jumatate de noapte in care implorasem toti sfintii sa il faca cumva sa taca si promisesem divinitatii sa fac numai fapte bune s-a facut liniste. Am adormit pret de cinspe minute. La ora doua dimineata am ajuns la vama Bulgariei. Ploua de rupea si era frig. Si eu eram imbracata “decat” in niste pantaloni scurti si un tricou. Sunt femeie si da, pentru mine 20 de grade inseamna frig (de altfel ca si pentru restul femeilor de pe mapamond ). Ghidul ne-a anuntat la microfonasul lui ca trebuie sa coboram cu totii din autocar si sa trecem personal pe la oficiu pentru a ne fi verificate buletinele. Pentru o secunda am crezut ca e o gluma. Apoi m-am uitat la ceas. Era doua dimineata. Cine dracu glumeste la ora aia?

Bun, deci sa iesim in bezna, frig si ploaie. Doar atat? Bine ca nu ne-au pus sa si alergam trei ture prin vama si sa facem si cateva flotari daca tot eram acolo. Si daca tot veni vorba de alergat, vecinul din spatele meu chiar a alergat primul la oficiu insotit de sofer. Iar apoi la toaleta din vama. Initial nu am stiut de ce dar in scurt timp s-a imprastiat vorba printre noi ca bietul avea diaree. Imprastiat, diaree, ati prins gluma nu? Poate ca imaginatia mea depaseste uneori niste limite dar trebuie sa recunosc ca m-am gandit cum s-a desfasurat conversatia dintre sofer si doamna de la vama :

„-Could you please hurry up and check his ID coz he needs to go to the bathroom. He’s got diareea.

-Diareea?!?

-Yes. Liquid poop. He pees on the ass. You know. Diareea.

-Okay, okay, I get it. Jeez…”

Va jur ca nu m-am bucurat desi implorasem divinitatea  de cel putin o mie de ori sa il faca sa taca, mi sa parut totusi o masura putin cam drastica, dar apoi mi-am zis “Doamne, faca-se voia ta”. Incurcate sunt caile Domnului si uneori duc la toaleta.

Omul nu avea nici furazolidon la el. Cum sa n-ai la tine? E un medicament de baza in calatorii. Altfel risti sa te faci de cacat.

Partea buna e ca cele sapte zile minunate de concediu au sters sechelele drumului. Partea proasta e ca ne-am intors in aceeasi formula. Din fericire am constatat ca  la intoarcere povestile se mai diminuasera si volumul era o idee mai scazut. Desigur, asta tot nu m-a impiedicat sa aflu ca omul avea acasa in fundul gradinii un caprior care latra. Don’t ask. Unele lucruri pur si simplu nu o sa le pot sterge din memorie vreodata.

Daca mai merg vreodata cu autocarul? Nu se stie niciodata. Daca imi iau dopuri? Categoric.

PS. As fi al naibii de curioasa sa aud cum latra un caprior.

„Decat” atat :)

Niciodata nu e prea devreme sa faci lista de Craciun. Fiindca mai sunt doar sase saptamani e bine sa ceri din timp ce iti doresti ca sa te asiguri ca primesti :P. Daca in alti ani nu prea aveam inspiratie, anul asta parca mi s-a aprins un beculet. Ce tot vorbesc, o instalatie intreaga de fapt!
Ca sa vezi cat de serioasa sunt, as vrea un fier de calcat. Unul care sa calce singur daca se poate. Sa aiba instructiuni de folosire foarte simple: „Scoate fierul din cutie”. Punct. Si aia sa fie tot. Si nu ridica din sprancene fiindca nu sunt lenesa: cos, plantez flori, zugravesc, pun tapet, fac curat, gatesc foarte bine (nu a murit nimeni inca deci presupun ca e bine) dar urasc sa calc. Don’t judge, please! Daca tot sunt la capitolul casa ai putea sa imi aduci un wok. Ar fi sigura chestie din bucatarie care incepe cu w. Destul de super, nu?
Si sa stii ca daca te gandesti la produse din Douglas sau Sephora nu ai cum sa dai gres. Plus ca am si carduri cu beneficii acolo asa ca ai putea sa vii sa ti le dau inainte. Ma mai gandesc la un urs mare de plus, dar vreau sa zic, mare – cam cat prostia din politica de la noi. Exact, imens. Si inainte sa te uiti in buletinul meu sa stii ca nu scrie nicaieri pana la ce varsta poti cere jucarii :D. Daca te gandesti sa imi aduci haine atunci sa fie musai in culoarea marsala. In caz ca te intrebi ce naiba e marsala sa stii ca e “decât” vișiniu…Numai ca nu mai e cool sa ii zici așa. Ai mai putea sa imi aduci ceva in tendințe army ca se cam poarta si dacă tot mă comport ca un comandant acasa macar sa ma îmbrac ca unul. As mai vrea si o perie rotativa cu aer cald. Nu stiu exact ce face dar o vreau. In reclama zicea ca trebuie sa o am. Blame it on them!
Sau ai putea sa imi aduci flori fiindca îmi plac dar mai bine nu, fiindcă apoi se pune ca ma curtezi. Si sa nu mi-o iei in nume de rău dar nu umblu cu moși. Uuuu! Si ciocolata. Daaa, multă ciocolata. Daca vrei poți sa o iei de la gura celor care vor sa slăbească. Le facem si lor un bine si eu garantat nu ma îngraș. Dar neaparat amăruie sau simpla, nu cu crema. Știi cate E-uri si prostii au cele cu crema? Ar merge si niște role daca stau sa ma gandesc. Îmi e un dor nebun plus ca as ajunge rapid la lucru. Dar bănuiesc ca e cam complicata cererea pentru ca ai fi nevoit sa ii faci cumva pe muncitorii de pe Calea Moților sa nu se mai uite după femei si sa termine mai repede lucrările la trotuare.
Si ca sa nu fiu egoista, pentru Mr. daca poti face cumva o crama sub casa in care sa pui cateva vinuri de Porto si niscaiva praf peste ele pentru efect ar fi minunat. Si daca ai cumva ceva pile pe la Apple si crezi ca nu iti e peste mana sa ii faci sa produca un picut mai repede (cu 9 luni inainte) una bucata iphone 7 … ei asta chiar l-ar da gata.
Lui Gigel te rog sa nu ii aduci Whiskas. Cred ca singura pisica care le mananca e cea din reclama. Daca ai drum pe la tara si poti aduce o gaina umflata in schimb…Si inca ceva, mi-ar placea ca anul asta sa cheltui mai mult in supermarket decat in farmacie si sa ciocnesc de revelion si altceva inafara de Robby Bubble. No offense, Robby.
Iti multumesc anticipat, deocamdata”decat atat”… poate mai fac un update pana la Craciun.:)

Un fleac. M-au ciuruit.

Am stat zilele astea si m-am gandit bine. Domne’ nu am mai scris demult un articol despre experientele din sistemul medical. Cine nu ma stie o sa spuna ca in spatele blogului sta o pensionara cu ringtonul la telefon „Farmacia inimii Catena” a carei viata se rezuma la vizitele la spital si la farmacie. Dar la ce sa te astepti la urma urmei? Nu stii ca asa cum incepi anul il si continui? eu l-am inceput cu probleme medicale si toti chilotii rosii din lume purtati in prima zi a anului nu m-au ajutat sa nu il continui la fel. Incep sa cred ca dracovenia mea de pisica neagra s-ar putea sa aduca totusi ghinion. Cine a stat sa numere de cate ori mi-a taiat calea?

In fine, finalul acesta de an mi-a dat ocazia nu doar sa vizitez ci sa ma si cazez intr-o camera de 4 (nu stele, ci paturi) si a fost ca o semi studentie. Atat doar ca colegele erau trecute de ceva vreme de 60 de ani…Sigur ca in acest context, eu la 26 de ani am venit ca o gura de aer proaspat in salon. Bine, poate totusi nu chiar atat de proaspat din moment ce aveam probleme mai mari ca ale lor. Ce amintiri din camin m-au cuprins cand am vazut cum ne prindea amiaza pe toate in pat rupte, atat doar ca acum cam era la propriu.
Mdaa…trecand peste asta, experientele medicale care implica anestezie, morfina, greturi si o oarecare deteriorare a ambalajului te traumatizeaza oarecum si te fac sa te gandesti ca nu mai vrei curand sa treci prin asa ceva indiferent din ce motiv. Asa ca am inceput sa ma gandesc ca in viitor cand voi vrea un copil n-ar fi rau sa apelam la o mama surogat in care sa plantam toate cele. Daca ai si tu, pune pe olx. Eu o sa intru sa caut acolo:). Aceasta a fost o gluma. Nu pune. Nu intru. Inca nu stiu ce fac in viitor.

Si toate ca toate, dar aveam planificat sambata cumpararea bradului si sigur ca s-a amanat. Nu ca nu as fi fost in stare sa tarasc suportul cu perfuzie dupa mine doar ca sa il luam. E adevarat, putea cu usurinta sa ia el bradul singur, dar asta ar fi fost mai rau decat daca m-ar fi inselat. Bradul nu se ia fara mine si pace.
Si-apoi nu as mai fi vrut sa ii pun si asta pe cap. In ultima perioada chiar a fost Superman pentru mine. Sincer, i-au mai lipsit doar chilotii peste pantaloni.
Insfarsit, nu am de ce sa ma plang, intotdeauna poate fi si mai rau (si viata, curvistina mica, imi tot demostreaza ca e asa de cate ori spun vorba asta – nota pentru sine: nu o mai spune). Acestea fiind zise va doresc Sarbatori pline de sfecla rosie, bautura de aloe, fructe, legume, peste,paine neagra…pardon, astea sunt bunataturile mele de Craciun, voi puteti manca linistiti ca porcii sarmale, carnati si toate cele. Si sa nu se considere jignire. Fix asa as fi mancat si eu ;).